SC ACVATERM SA Râmnicu Sărat, organizează concurs pentru ocuparea pe o perioadă nedeterminată a
următoarelor funcții de execuție vacante:
– taxator parcare –1 post;
I. Probele stabilite sunt: o probă scrisă și interviu
II. Condițiile de desfășurare a concursului:
Concursul se va organiza conform calendarului următor pentru ambele posturi :
• Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 22 mai 2026 – 22 iunie 2026;
• 24 iunie 2026 – afișare selecție dosare;
• 29 iunie 2026, ora 15:00 – proba scrisă;
• 29 iunie 2026, ora 16:00 – afișare rezultat proba scrisa;
• 02 iulie 2026, începând ora 15:00 – proba interviu
III. Condiții pentru participare la concurs:
• are cetățenia română și domiciliul în România;
• cunoaște limba română, scris și vorbit;
• are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
• are capacitate deplină de exercițiu;
• are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
• îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
• nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face incompatibil cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
1. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării posturilor de taxator parcare, sunt:
• Studii medii cu bacalaureat;
• permis categoria B;
• abilități de comunicare;
• abilități operare calculator- prezinta avantaj (word);
• disponibilitate de lucru peste program;
• minimum 1 an vechime în munca ;
IV. Principalele atribuții și responsabilități, prevăzute în fișa postului pentru postul de taxator
Responsabilități:
a) răspunde pentru buna desfăşurare a activităţii, pe timpul serviciului;
b) respectă programul de lucru;
c) nu părăsește obiectivul încredințat, fără știrea șefului direct;
d) evită discuțiile particulare cu toți clienții;
e) răspunde de neglijența și neimplicarea în activitatea privind parcările publice cu plată și de reședință
Principalele atribuții
a) personalul de la parcările publice îşi va desfăşura activitatea pe bază de grafic, întocmit lunar iar schimbările survenite se vor face numai cu aprobarea conducerii;
b) pe timpul serviciului este obligat să poarte echipamentul cu însemnele societăţii şi ecusonul;
c) să nu se prezinte la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau cu aspect neglijent;
d) să nu consume băuturi alcoolice pe perioada executării serviciului;
e) să nu pretindă sau să primească foloase materiale sau băneşti necuvenite, să nu-şi creeze relaţii în rândul clienţilor beneficiari ai serviciului;
f) să nu întârzie şi să nu absenteze de la serviciu nemotivat sau fără înştiinţarea sau acordul în prealabil a şefilor ierarhici;
g) să nu părăsească postul încredinţat fără aprobarea şefului ierarhic şi să nu abdice din propria iniţiativă de la îndatoririle cei revin pe linie de serviciu;
h) să dea dovadă de vigilenţă şi spirit de răspundere în timpul executării serviciului respectând îndatoririle cei revin din legislaţia în vigoare, fişa postului şi ROI;
j) să respecte atribuţiile şi răspunderile care îi revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform normelor de ordine interioară, instrucţiunilor proprii de lucru şi instructajului periodic efectuat la locul de muncă ;
k) să utilizeze corect şi conform prescripţiilor tehnice aparatura şi echipamentele date în dotare, să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii;
l) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
m) să comunice imediat angajatorului şi/sau şefului desemnat orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor;
n) în cazuri urgente să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea celorlalți lucrători, adaptate naturii activităţii desfăşurate;
o) raportează şefilor ierarhici aspectele negative menite să impedice buna desfăşurare a serviciului
p) ţine în permanent legătura prin mijloace de comunicare –telefonic- cu şeful de parcare sau colegii raportând imediat situaţiile ivite în postul încredinţat;
r) să comunice imediat angajatorului şi/sau şefului desemnat orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor;
s) sa afișeze un comportament adecvat și de bun simț, fața de colegi și fața de clienți;
ș) sa elimine orice tip de discriminare pe baza de rasa, naționalitate, etnie, religie, categorie sociala, sau de orice alta natura, care ar putea duce la restrangerea, înlăturarea recunoașterii în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertaților fundamentale în domeniul social, sau în orice alte domenii ale vieții publice;
t) cooperează cu colegii pentru menţinerea unui climat de siguranţă şi integritate personală şi a bunurilor ce la are în dotare,
ț) raportează imediat orice activitate sau acţiune menită să prejudicieze prestigiul societăţii şi încearcă să ia măsuri pentru prevenirea unor astfel de fapte sau acţiuni;
u) execută şi alte sarcini, corespunzătoare pregătirii profesionale trasate de şeful direct şi de conducerea unităţii;
v) are abilităţi fizice necesare îndeplinirii atribuţiilor conform fişei postului.
x) să răspundă la toate solicitările venite din partea șefilor ierarhici pentru îndeplinirea unor sarcini conform fişei postului;
y) să anunţe de în dată șeful direct pentru orice neregulă constatată
z) să fie cinstit, loial şi disciplinat dând dovadă în toate împrejurările de o atitudine civilizată şi corectă faţă de toate persoanele cu care vine în contact;
aa) să respecte cu stricteţe regulile de protecţie a muncii şi P.S.I. din unitatea unde îşi desfăşoară serviciul;
ab) să coopereze cu persoanele cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, atât timp cât este necesar, pentru realizarea oricărei sarcini sau cerinţe impuse de autoritatea competentă pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale;
ac) să respecte prevederile Regulamentului de Organizare și Funționare a parcărilor publice cu plată și de reședința, aflate pe domeniul public al Municipului Rm Sărat.
V. Dosarul de concurs
Dosarele de participare la concurs se depun la Biroul Resurse Umane al SC ACVATERM SA, Rm. Sărat, în str. N. Bălcescu, bl.1 B parter, din Mun. Râmnicu Sărat, în termenul stabilit în prezentul anunț și vor conține urmatoarele documente, în mod obligatoriu:
a. opis documente
b. c. d. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului unității organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de unitate;
e. carnetul de muncă și/sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie si original;
f. g. cazierul judiciar făra antecedente penale ;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 1 luna anterioara derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
h. curriculum vitae model Euro Pass.
Relații suplimentare se pot obține la tel 0238565356, Biroul Resurse Umane, Acvaterm Râmnicu Sărat
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere, cu mențiunea “ admis” sau “ respins”, se vor afișa pe pagina www.acvaterm.ro, în data de 24.06.2026, ora 15:00
Bibliografie concurs ocupare post taxator parcare :
-Legea 53/2003, Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare;
-Regulamentul parcarilor de reședința din Municipiul Rm Sărat;
-Regulamentul parcărilor cu plată din Municipiul Rm Sărat;
-Legea 319/2006, Legea securitații și sănătății în muncă